luni, 10 mai 2010
joi, 6 mai 2010
O substanta din laptele matern UCIDE celulele canceroase
Expertii suedezi au descoperit ca o substanta din laptele matern are capacitatea de a distruge celulele cancerigene din organism, informeaza publicatia britanica DailyMail.
In urma unui studiu realizat de cercetatorii de la Universitatile din Gothenburg si Lund din Suedia s-a descoperit o substanta in laptele matern - formata dintr-o proteina si un acid gras - care a fost testata cu succes pe oameni, obtinandu-se efecte remarcabile.
Avantaj: nu afecteaza deloc celulele sanatoase
Teste de laborator arata ca aceasta substanta, cunoscuta sub denumirea Hamlet, ucide 40 de tipuri de celule cancerigene, avand avantajul de a pastra intacta sanatatea celulelor neafectate de cancer. Ea s-a dovedit eficienta in urma contactului cu mediul acid din stomac.
Potrivit specialistilor, in urma tratamentului cu aceasta substanta, pacientii cu cancer la vezica urinara au reusit sa elimine prin urina ceulele cancerigene moarte, marind sperantele pentru dezvoltarea unui tratament cu potential mare de vindecare a bolii.
"Experimentele efectuate in laborator evidentiaza capacitatea noii substante de a ucide 40 de tipuri de celule cancerigene, iar cercetarile continua pentru a stabili efectele pe care le poate avea in cazul cancerului mamar, a tumorilor cerebrale sau a celor localizate la nivelul membranelor mucoase. Un lucru foarte important de precizat este faptul ca aceasta substanta ucide doar celulele cancerigene fara sa afecteze in niciun fel celulele sanatoase", explica profesorul Roger Karlsson de la Departamentul de Chimie al Universitatii din Gothenburg care adauga ca au extras substanta din laptele matern si au testat-o pe subiecti afectati de cancer, folosind injectia pentru a o insera direct in tumorile maligne.
Deja se cunosc efectele protectoare pe care alaptarea la san prelungita o are asupra sanatatii bebelusului. De asemenea, saptamana trecuta specialistii americani au descoperit ca o substanta din laptele matern, numita acid lauric (care se gaseste si in laptele de cocos) ajuta la vindecarea acneei si va sta la baza dezvoltarii unor noi tratamente pentru aceasta afectiune.
De ce sa-ti alaptezi copilul cat mai mult timp?
.jpg)
UNICEF si Organizatia Mondiala a Sanatatii recomanda ca bebelusii sa fie alaptati exclusiv la san cel putin 6 luni, iar alaptatul sa se continue in paralel cu alte forme de alimentatie pana la varsta de 2 ani. Este important ca mamele sa constientizeze faptul ca laptele matern ii protejeaza de foarte multe afectiuni atat in copilarie, cat si in perioada adulta. Printre cele mai importante beneficii aduse de alaptatul prelungit se numara:
Potrivit specialistului in nutritie umana, prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi trebuie sa tii cont de urmatoarele sfaturi:
1. Evita alimentele picante care pot provoca intarcarea;
2. Renunta la fumat, alcool si cafea sau alte ceaiuri excitante, precum cel verde si negru;
3. Evita consumul ridicat de peste cu un continut mare de mercur, deoarece poate sa afecteze dezvoltarea sistemului nervos al bebelusului;
4. Evita alimentele bogate in grasimi, zahar si sare;
5. Nu apela foarte des la mancarea de tip fast-food sau prajeli;
6. Consuma cat mai multe fructe si legume;
7. Atentie la medicamente! Nu lua nimic fara sa consulti medicul;
8. Incearca sa te odihnesti de cate ori ai ocazia.
Bineinteles ca mama trebuie sa testeze pe propria piele si sa vada reactiile pe care le au anumite alimente asupra celui mic. In cazul in care ai remarcat ca anumite alimente pe care le-ai consumat ii fac rau bebelusului este de preferat sa iti faci o lista cu ele si sa le eviti cat timp alaptezi.
Sfatul specialistului
Prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetari Alimentare:
"Ca si in perioada sarcinii, este recomandat sa eviti: tutunul, alcoolul, junk-food, prajelile, alimentele pregatite la microunde, cafeaua, anumite ceaiuri excitante, excesul de sare, grasimi. Indicat este sa incerci sa urmezi o alimentatie sanatoasa, sa iti prepari singura hrana pentru a-ti alege alimentele. Si calitatea apei pe care o consumi este importanta, nu trebuie sa faci exces, dar nici sa te insetezi"
In urma unui studiu realizat de cercetatorii de la Universitatile din Gothenburg si Lund din Suedia s-a descoperit o substanta in laptele matern - formata dintr-o proteina si un acid gras - care a fost testata cu succes pe oameni, obtinandu-se efecte remarcabile.
Avantaj: nu afecteaza deloc celulele sanatoase
Teste de laborator arata ca aceasta substanta, cunoscuta sub denumirea Hamlet, ucide 40 de tipuri de celule cancerigene, avand avantajul de a pastra intacta sanatatea celulelor neafectate de cancer. Ea s-a dovedit eficienta in urma contactului cu mediul acid din stomac.
Potrivit specialistilor, in urma tratamentului cu aceasta substanta, pacientii cu cancer la vezica urinara au reusit sa elimine prin urina ceulele cancerigene moarte, marind sperantele pentru dezvoltarea unui tratament cu potential mare de vindecare a bolii.
"Experimentele efectuate in laborator evidentiaza capacitatea noii substante de a ucide 40 de tipuri de celule cancerigene, iar cercetarile continua pentru a stabili efectele pe care le poate avea in cazul cancerului mamar, a tumorilor cerebrale sau a celor localizate la nivelul membranelor mucoase. Un lucru foarte important de precizat este faptul ca aceasta substanta ucide doar celulele cancerigene fara sa afecteze in niciun fel celulele sanatoase", explica profesorul Roger Karlsson de la Departamentul de Chimie al Universitatii din Gothenburg care adauga ca au extras substanta din laptele matern si au testat-o pe subiecti afectati de cancer, folosind injectia pentru a o insera direct in tumorile maligne.
Deja se cunosc efectele protectoare pe care alaptarea la san prelungita o are asupra sanatatii bebelusului. De asemenea, saptamana trecuta specialistii americani au descoperit ca o substanta din laptele matern, numita acid lauric (care se gaseste si in laptele de cocos) ajuta la vindecarea acneei si va sta la baza dezvoltarii unor noi tratamente pentru aceasta afectiune.
De ce sa-ti alaptezi copilul cat mai mult timp?
.jpg)
- le dezvolta creierul copilului. Potrivit unui studiu recent aparut in publicatia "The Journal of Pediatrics" se arata ca anumiti nutrienti din laptele matern au efect de lunga durata asupra dezvoltarii cerebrale a copiilor, de aceea femeile trebuie incurajate sa alapteze cat mai mult timp;
- le dezvolta plamanii. Potrivit unui studiu efectuat de cercetatori britanici si americani de la Universitatile Southampton si Michigan, daca sunt alaptati la san cel putin 4 luni, nou-nascutii pot respira mai rapid si mai profund;
- le intareste sistemul imunitar, reducand riscul de afectiuni respiratorii acute in primul an de viata;
- ii fereste de probleme psihice de mai tarziu;
- ii protejeaza de astm, alergii, colici, infectii.
Potrivit specialistului in nutritie umana, prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi trebuie sa tii cont de urmatoarele sfaturi:
1. Evita alimentele picante care pot provoca intarcarea;
2. Renunta la fumat, alcool si cafea sau alte ceaiuri excitante, precum cel verde si negru;
3. Evita consumul ridicat de peste cu un continut mare de mercur, deoarece poate sa afecteze dezvoltarea sistemului nervos al bebelusului;
4. Evita alimentele bogate in grasimi, zahar si sare;
5. Nu apela foarte des la mancarea de tip fast-food sau prajeli;
6. Consuma cat mai multe fructe si legume;
7. Atentie la medicamente! Nu lua nimic fara sa consulti medicul;
8. Incearca sa te odihnesti de cate ori ai ocazia.
Bineinteles ca mama trebuie sa testeze pe propria piele si sa vada reactiile pe care le au anumite alimente asupra celui mic. In cazul in care ai remarcat ca anumite alimente pe care le-ai consumat ii fac rau bebelusului este de preferat sa iti faci o lista cu ele si sa le eviti cat timp alaptezi.
Sfatul specialistului
Prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetari Alimentare:
"Ca si in perioada sarcinii, este recomandat sa eviti: tutunul, alcoolul, junk-food, prajelile, alimentele pregatite la microunde, cafeaua, anumite ceaiuri excitante, excesul de sare, grasimi. Indicat este sa incerci sa urmezi o alimentatie sanatoasa, sa iti prepari singura hrana pentru a-ti alege alimentele. Si calitatea apei pe care o consumi este importanta, nu trebuie sa faci exces, dar nici sa te insetezi"
Cancerul de vezica biliara
Cancerul de vezica biliara este a cincea forma de cancer din populatie si cea mai frecventa forma de cancer hepatobiliar. Incidenta cancerului vezicii biliare creste cu inaintarea in virsta. 75% din bolnavii de cancer sunt peste 64 de ani. Rata dezvoltarii cancerului este mai mare la femei decat la barbati. Litiaza biliara si inflamatia veziculei biliare-colecistita sunt cei mai frecventi factori de risc. Studiile au aratat ca persoanele rude de gradul intii cu bolnavii de cancer vezicular sunt predispusi de cinci ori mai mult la dezvoltarea neoplasmului. Vezicula de portelan se caracterizeaza prin depunerea de calciu in peretii veziculei biliare. Aceasta conditie patologica este de asemeni un factor de risc.
Cancerul vezicular nu determina de obicei simptome in stadiile initiale ale evolutiei. De aceea atunci cind este descoperit cancerul este destul de avansat. In stadiile avansate tabloul clinic cuprinde durerea abdominala, stare de rau generala, icter al pielii si sclerelor, urina inchisa la culoare, scaune palide, anorexie si scadere in greutate.
Majoritatea cancerelor sunt fatale, dar tratamentul poate ajuta la controlul simptomelor. Se poate interveni chirurgical pentru a indeparta tumora, dar de obicei aceasta nu poate fi rezecata complet. Daca tumora a metastazat si in alte parti ale corpului chimioterapia poate ameliora simptomele dar nu este curativa. Cancerul veziculei biliare descoperit foarte devreme la o investigare pentru litiaza biliara poate fi rezecat cu succes iar pacientul se poate vindeca. Supravietuirea depinde de stadierea cancerului. Majoritatea pacientilor prezinta metastaze la distanta la prezentare, de aceea prognosticul la 5 ani este de 15-20% din supravietuitori.
Cancerul vezicular apare in evolutia unei inflamatii cronice. La peste 70% din pacienti sursa inflamatiei este litiaza biliara. Prezenta calculilor creste riscul de cancer de 4-5 ori.
Alte cauze mai rare de inflamatie veziculara pot fi asociate cu cancerul. Acestea pot include: colangita scleroasa, colita ulcerativa, hepatitele virale, infectia cronica cu Salmonella typhi si paratyphi si infectia cu Helicobacter pylori.
Totusi au mai fost identificati si alti numerosi factori favorizanti cum ar fi:
Tumora este localizata de obicei in fundul veziculei biliare. Diseminarea locala prin peretii veziculari poate conduce la invazia directa a ficatului sau la invazie transperitoneala, cu implantari neoplasmice in ficat, intestin si pelvis. Tumora poate invada direct si alte organe adiacente cum ar fi stomacul, duodenul, colonul, pancreasul si ductul biliar extrahepatic. La diagnostic vezicula biliara este distrusa de cancer iar 50% din bolnavi prezinta metastaze in ganglionii limfatici regionali.
Examenul clinic poate descoperi urmatoarele semne:
Echografia este testul standart initial la pacientii cu durere in hipocondrul drept. Se poate identifica o masa la 50-75% din pacientii cu cancer. Poate de asemeni identifica leziunile metastatice din ficat.
Computer tomografia poate fi utila la pacientii cu durere in hipocondrul drept si poate demonstra invazia tumorala in afara veziculei biliare. Poate evidentia metastazele la distanta din abdomen sau pelvis. Invazia hepatica apare in 60% din cazuri, iar combinatia dintre echografie si computer tomografie prezinta detalii ale extensiei neoplazice.
Rezonanta magnetica nucleara este utila pentru determinarea extensiei metastatice in ficat. Poate da detalii asupra vascularizatiei prin angiograma de rezonanta magnetica si colangiograma cu rezonanta magnetica.
Colangiografia percutana sau endoscopica retrograda poate stabili diagnosticul de cancer prin citologia bilei.
Echografia endoscopica poate fi utila pentru a determina adenopatia regionala si invazia cencerului in peretele veziculei biliare.
Angiografia poate fi utilizata pentru a confirma invazia venei portale sau a arterei hepatice si poate asista in planificarea preoperativa pentru rezectia definitiva.
Proceduri efectuate in diagnosticul cancerului de vezica biliara.
ERCP poate demonstra locul obstructiei prin injectie directa retrograda si poate exclude patologia ampulara prin evaluare endoscopica. Biopsia prin periere, citologia, aspiratia pe ac prin ERCP pot preleva material pentru histologie. Stentarea paliativa pentru a ameliora blocajul biliar poate fi efectuata prin acest procedeu.
Colangiografia percutana transhepatica-PTC poate permite accesul la arborele biliar proximal care a devenit obstruat prin cresterea excesiva a tumorii. Se poate obtine material citologic prin drenaj.
Examenul histologic. Adenocarcinomul este forma histologica cea mai comuna a carcinomului veziculei biliare. Acesta cuprinde cateva subtipuri: papilar, nodular si infiltrativ. Tipul papilar pare sa fie mai putin agresiv si localizat, cu un prognostic mai bun decat celelalte forme. Alte forme de cancer vezicular mai rare sunt: carcinomul scuamos, carcinomul cu celule mici, sarcomul, carcinoidul, limfomul si melanomul.
Gradul de diferentiere este de asemeni foarte important. Tumorile slab diferentiate se asociaza cu un prognostic slab fata de cele infiltrative, bine diferentiate cu metaplazie.
Diagnosticul diferential se face cu urmatoarele afectiuni: colecistita acuta, tumorile arborelui biliar, colangita sclerozanta.
Tratamentul chirurgical al cancerului de vezica biliara.
Rezectia completa a tumorii este singura optiune de vindecare. Din nefericire doar o mica parte din pacientii aflati in stadii precoce pot fi selectionati.
Pacientii care asociaza cancer si vezicula de portelan au indicatie pentru colecistectomie deschisa chiar daca sunt asimptomatici. Laparoscopia trebuie evitata datorita riscului de insamantare peritoneala tumorala.
Daca tumora este un carcinom in situ sau invadeaza doar lamina proprie iar marginile rezectiei sunt negative, observarea post-operatorie este suficienta. Daca tumora depaseste lamina propria iar marginile rezectiei sunt pozitive este necesara rezectia secundara daca nu s-a descoperit invazie metastatica la testele imagistice. Chirurgia aditionala trebuie sa includa rezectia hepatica partiala si limfadenectomie regionala (porta hepatis, ligamentul gastrohepatic si ganglionii limfatici retroduodenali) . O rezectie a ductului biliar poate fi de asemeni necesara in functie de dimensiunile tumorei si localizare.
Rolul chirurgiei la pacientii cu cancer nerezecabil este limitat la biopsierea tumorii pentru diagnostic si proceduri de decompresie biliara.
Radioterapia. Rolul radioterapiei este neclar deoarece a fost folosita rar si cu rezultate nesatisfacatoare. Radioterapia a fost folosita in situatii variate precum: dupa rezectii curative cu margini pozitive, boala microscopica reziduala si paliativ dupa bypass. S-au obtinut rate crescute de supravietuire dupa chirurgie curativa si boala reziduala minima. Supravietuirea la acesti pacienti variaza intre 6-7 luni si poate fi prelungita pina la 12 luni cu radioterapie externa. Supravietuirea creste iar riscul de metastaze limfatice este minim.
Toti pacientii cu cancer care depaseste mucoasa sunt candidati pentru radioterapie externa.
Chimioterapia. Terapia cu 5-fluorouracil este administrata in asociere cu radioterapia, ambele cu rol adjuvant si paleativ. Gemcitabina ca agent unic este foarte eficienta la pacientii cu boala nerezecabila recurenta sau metastatica. Combinatia gemcitabina cu cisplatin sau cu capecitabina poate fi mai eficienta decat gemcitabina singura.
Totusi chimioterapia nu a dat rezultate favorabile pentru cancerul veziculei biliare dea lungul timpului.
Prognosticul cancerului de vezica biliara
Supravietuirea la 5 ani este corelata cu stadiul bolii la prezentare. Doar 10-20% dintre pacienti se prezinta cu boala localizata. Rata de supravietuire la 5 ani pentru cei cu cancer localizat este de 40%, pentru cancer regional de 15% iar pentru cancer la distanta de 10%. Media de supravietuire pentru cancerul cu diseminare la distanta este de 2-4 luni
Cancerul vezicular nu determina de obicei simptome in stadiile initiale ale evolutiei. De aceea atunci cind este descoperit cancerul este destul de avansat. In stadiile avansate tabloul clinic cuprinde durerea abdominala, stare de rau generala, icter al pielii si sclerelor, urina inchisa la culoare, scaune palide, anorexie si scadere in greutate.
Cancerul de vezica biliara
Majoritatea cancerelor sunt fatale, dar tratamentul poate ajuta la controlul simptomelor. Se poate interveni chirurgical pentru a indeparta tumora, dar de obicei aceasta nu poate fi rezecata complet. Daca tumora a metastazat si in alte parti ale corpului chimioterapia poate ameliora simptomele dar nu este curativa. Cancerul veziculei biliare descoperit foarte devreme la o investigare pentru litiaza biliara poate fi rezecat cu succes iar pacientul se poate vindeca. Supravietuirea depinde de stadierea cancerului. Majoritatea pacientilor prezinta metastaze la distanta la prezentare, de aceea prognosticul la 5 ani este de 15-20% din supravietuitori.Patogenia cancerului de vezica biliara
Exista mai multe tipuri histologice de cancer vezicular. Peste 85% sunt adenocarcinoame. Restul sunt mai rare si cuprind: carcinomul scuamos, carcinomul adenoscuamos, carcinomul cu celule mici, sarcomul, tumorile neuroendocrine, limfomul si melanomul veziculei biliare.Cancerul vezicular apare in evolutia unei inflamatii cronice. La peste 70% din pacienti sursa inflamatiei este litiaza biliara. Prezenta calculilor creste riscul de cancer de 4-5 ori.
Alte cauze mai rare de inflamatie veziculara pot fi asociate cu cancerul. Acestea pot include: colangita scleroasa, colita ulcerativa, hepatitele virale, infectia cronica cu Salmonella typhi si paratyphi si infectia cu Helicobacter pylori.
Totusi au mai fost identificati si alti numerosi factori favorizanti cum ar fi:
- anumite medicamente: contraceptivele orale, metildopa
- expunerea la anumite chimicale: pesticide, cauciuc, clorat de vinil
- expunerile profesionale la: textile, petroleum, produsi de hartie si produsii din industria incaltamintei
- expunerea la poluanti ai apei: organopesticide, benzen hexaclorat
- expunerea la metale grele: cadmiu, crom
- expunerea la radiatii.
Tumora este localizata de obicei in fundul veziculei biliare. Diseminarea locala prin peretii veziculari poate conduce la invazia directa a ficatului sau la invazie transperitoneala, cu implantari neoplasmice in ficat, intestin si pelvis. Tumora poate invada direct si alte organe adiacente cum ar fi stomacul, duodenul, colonul, pancreasul si ductul biliar extrahepatic. La diagnostic vezicula biliara este distrusa de cancer iar 50% din bolnavi prezinta metastaze in ganglionii limfatici regionali.
Cauzele cancerului de vezica biliara
Conditiile patologice asociate cancerului veziculei biliare cuprind:- litiaza biliara cronica
- calcificarea veziculei-vezicula de portelan
- boala Crohn, colita ulcerativa
- expunerea la produsi chimici
- estrogenismul sau medicatia estrogenica
- purtatorii de bacterii tifice
- anomaliile anatomice ale ductelor pancreatobiliare
- polipii veziculei biliare.
Semne si simptome cancer vezica biliara
Simptomele cancerului veziculei biliare se suprapun cu cele ale litiazei si colicii biliare. Durerea abdominala poate fi difuza si persistenta, decit forma clasica din hipocondrul drept in litiaza biliara. Icterul, anorexia si scaderea in greutate indica de obicei o evolutie avansata.Examenul clinic poate descoperi urmatoarele semne:
- icter moderat tegumentar si scleral
- urina inchisa la culoare, scaune hipocolice
- o masa palpabila in hipocondrul drept, semnul Courvoisier
- limfadenopatie periombilicala-nodulii Sister Mary-Joseph
- adenopatie stanga supraclaviculara-Ganglionul Virchow
- diseminare pelvica-masa este palpata la tuseul rectal.
Diagnosticul cancerului de vezica biliara
Studii de laborator folosite in diagnosticul cancerului de vezica biliara:- masurarea markerului tumoral CA19-9, acesta poate fi crescut semnificativ in colangiocarcinom si in cancerul vezicular
- testarea functiilor hepatice evidentiaza cresterea nivelului fosfatazei alkaline si a bilirubinei
- cercetarea functiei renale inainte de a efectua un computer tomograf-analiza urinii si creatinina
- hemoleucograma-anemia poate fi un indicator al bolii avansate.
Echografia este testul standart initial la pacientii cu durere in hipocondrul drept. Se poate identifica o masa la 50-75% din pacientii cu cancer. Poate de asemeni identifica leziunile metastatice din ficat.
Computer tomografia poate fi utila la pacientii cu durere in hipocondrul drept si poate demonstra invazia tumorala in afara veziculei biliare. Poate evidentia metastazele la distanta din abdomen sau pelvis. Invazia hepatica apare in 60% din cazuri, iar combinatia dintre echografie si computer tomografie prezinta detalii ale extensiei neoplazice.
Rezonanta magnetica nucleara este utila pentru determinarea extensiei metastatice in ficat. Poate da detalii asupra vascularizatiei prin angiograma de rezonanta magnetica si colangiograma cu rezonanta magnetica.
Colangiografia percutana sau endoscopica retrograda poate stabili diagnosticul de cancer prin citologia bilei.
Echografia endoscopica poate fi utila pentru a determina adenopatia regionala si invazia cencerului in peretele veziculei biliare.
Angiografia poate fi utilizata pentru a confirma invazia venei portale sau a arterei hepatice si poate asista in planificarea preoperativa pentru rezectia definitiva.
Proceduri efectuate in diagnosticul cancerului de vezica biliara.
ERCP poate demonstra locul obstructiei prin injectie directa retrograda si poate exclude patologia ampulara prin evaluare endoscopica. Biopsia prin periere, citologia, aspiratia pe ac prin ERCP pot preleva material pentru histologie. Stentarea paliativa pentru a ameliora blocajul biliar poate fi efectuata prin acest procedeu.
Colangiografia percutana transhepatica-PTC poate permite accesul la arborele biliar proximal care a devenit obstruat prin cresterea excesiva a tumorii. Se poate obtine material citologic prin drenaj.
Examenul histologic. Adenocarcinomul este forma histologica cea mai comuna a carcinomului veziculei biliare. Acesta cuprinde cateva subtipuri: papilar, nodular si infiltrativ. Tipul papilar pare sa fie mai putin agresiv si localizat, cu un prognostic mai bun decat celelalte forme. Alte forme de cancer vezicular mai rare sunt: carcinomul scuamos, carcinomul cu celule mici, sarcomul, carcinoidul, limfomul si melanomul.
Gradul de diferentiere este de asemeni foarte important. Tumorile slab diferentiate se asociaza cu un prognostic slab fata de cele infiltrative, bine diferentiate cu metaplazie.
Diagnosticul diferential se face cu urmatoarele afectiuni: colecistita acuta, tumorile arborelui biliar, colangita sclerozanta.
Tratamentul cancerului de vezica biliara
Singurul tratament curativ este rezectia chirurgicala. Rezectia in bloc a veziculei biliare si ganglionilor limfatici portali dezvolta o rata a mortalitatii post-operative crescuta. Rolul terapiei de iradiere adjuvante este de a controla depozitele reziduale microscopice ale carcinomului in patul tumoral si ganglionii limfatici regionali. Rolul radioterapiei cu sau fara chimioterapie este de a ameliora simptomele. Rar poate creste supravietuirea.Tratamentul chirurgical al cancerului de vezica biliara.
Rezectia completa a tumorii este singura optiune de vindecare. Din nefericire doar o mica parte din pacientii aflati in stadii precoce pot fi selectionati.
Pacientii care asociaza cancer si vezicula de portelan au indicatie pentru colecistectomie deschisa chiar daca sunt asimptomatici. Laparoscopia trebuie evitata datorita riscului de insamantare peritoneala tumorala.
Daca tumora este un carcinom in situ sau invadeaza doar lamina proprie iar marginile rezectiei sunt negative, observarea post-operatorie este suficienta. Daca tumora depaseste lamina propria iar marginile rezectiei sunt pozitive este necesara rezectia secundara daca nu s-a descoperit invazie metastatica la testele imagistice. Chirurgia aditionala trebuie sa includa rezectia hepatica partiala si limfadenectomie regionala (porta hepatis, ligamentul gastrohepatic si ganglionii limfatici retroduodenali) . O rezectie a ductului biliar poate fi de asemeni necesara in functie de dimensiunile tumorei si localizare.
Rolul chirurgiei la pacientii cu cancer nerezecabil este limitat la biopsierea tumorii pentru diagnostic si proceduri de decompresie biliara.
Radioterapia. Rolul radioterapiei este neclar deoarece a fost folosita rar si cu rezultate nesatisfacatoare. Radioterapia a fost folosita in situatii variate precum: dupa rezectii curative cu margini pozitive, boala microscopica reziduala si paliativ dupa bypass. S-au obtinut rate crescute de supravietuire dupa chirurgie curativa si boala reziduala minima. Supravietuirea la acesti pacienti variaza intre 6-7 luni si poate fi prelungita pina la 12 luni cu radioterapie externa. Supravietuirea creste iar riscul de metastaze limfatice este minim.
Toti pacientii cu cancer care depaseste mucoasa sunt candidati pentru radioterapie externa.
Chimioterapia. Terapia cu 5-fluorouracil este administrata in asociere cu radioterapia, ambele cu rol adjuvant si paleativ. Gemcitabina ca agent unic este foarte eficienta la pacientii cu boala nerezecabila recurenta sau metastatica. Combinatia gemcitabina cu cisplatin sau cu capecitabina poate fi mai eficienta decat gemcitabina singura.
Totusi chimioterapia nu a dat rezultate favorabile pentru cancerul veziculei biliare dea lungul timpului.
Prognosticul cancerului de vezica biliara
Supravietuirea la 5 ani este corelata cu stadiul bolii la prezentare. Doar 10-20% dintre pacienti se prezinta cu boala localizata. Rata de supravietuire la 5 ani pentru cei cu cancer localizat este de 40%, pentru cancer regional de 15% iar pentru cancer la distanta de 10%. Media de supravietuire pentru cancerul cu diseminare la distanta este de 2-4 luni
marți, 4 mai 2010
Ciroza cu lichid (umeda), faza mortala a bolii?
Ciroza hepatica in evolutia ei ajunge sa faca lichid (ascita).
Deseori, bolnavii sunt diagnosticati cu ciroza, cand deja au ascita.
Daca pacientul nu a avut ascita la diagnosticul bolii, aparitia ascitei poate creea o problema psihologica, pacientul avand impresia ca boala s-a agravat foarte mult si urmeaza decesul. Lucrurile nu stau chiar asa. Am avut nenumarati pacienti pe care i-am diagnosticat cu ciroza cu lichid din momentul diagnosticului, care cu tratament si regim au scapat de lichid, si unii dintre ei, dupa multi ani, nu au mai facut lichid si evolutia generala a bolii a fost favorabila.
De ce se formeaza lichidul in ciroza hepatica?
Cauzele formarii ascitei in ciroza sunt numeroase:
1. Scaderea sintezei albuminei de catre ficat
2. Scaderea consumului de proteine de bolnavul cu ciroza
3. Dilatarea vaselor di nabdomen, datorita impiedicarii scurgerii sangelui de nodulii cirotici din ficat
4. Modificarea metabolismului hepatica al unor hormoni, cu retinerea apei in corp
Cum poti banui ca a aparut ascita (lichidul in burta)?
Pacientul cu ciroza are unele modificari care pot sugera aparitia ascitei:
1. Scaderea cantitatii de urina eliminate
2. Marirea in volum a abdomenului
3. Scaderea poftei de mancare prin senzatia permanenta de satul
4. Aparitia de edeme ale membrelor inferioare (umflarea gambelor).
5. Dificultate in respiratie cu oboseala la efort sau in pozitia culcat
Cum se pune diagnosticul de ascita in ciroza hepatica?
Diagnosticul de ascita la un pacient ucu ciroza este simplu, putandu-se pune pe baza mai multor elemente:
1. Percutia abdomenului de catre medic
2. Ecografia abdominala
3. Scoaterea lichidului cu acul
De obicei, nu este nevoie de scoaterea lichidului pentru a se pune diagnosticul de ascita.
Ce complicatii pot sa apara in ciroza din cauza ascitei?
Existenta ascitei poate predispune pacientul la aparitia unor complicatii printre care:
1. Peritonita bacteriana spontana = infectarea lichidului abdominal
2. Hernia ombilicala
3. Hernii in alte zona abdominale
4. Scaderea cantitatii de urina eliminata, pana la zero (sindrom hepato-renal)
5. Probleme respiratorii uneori importante
6. Aparitia lichidului in pleura (pleurezie)
Cum se trateaza lichidul din ciroza?
Ascita la pacientul cu ciroza se poate trata prin:
1. Regim alimentar fara sare; daca in ciroza “uscata” pacientul poate sa mance usor sarat, in ciroza “umeda” sarea este interzisa, inclusiv painea normal sarata
2. Medicamente care cresc cantitatea de urina eliminata = diuretice (spironolactona si furosemid in principal)
3. Albumina umana intravenos
4. Plasma umana
5. Solutie de manitol intravenos
6. Paracenteza evacuatorie = scoaterea lichidului cu acul
Care sunt indicatiile extragerii lichidului de ascita in ciroza hepatica:
- Ascita care nu poate fi eliminata prin medicamente (diuretice, albumina, etc)
- Ascita in cantitate mare, care ar putea fi eliminata cu medicamente, dar, datorita cantitatii mari de lichid si starii proaste a pacientului, nu se poate astepta pana la eliminarea lichidului prin urina, deoarece boala de ficat s-ar agrava.
- Ascita in cantitate mica sau medie, dar a carei cauza nu este sigura (ciroza sau boala de inima, cancer, infectie, sangerare, etc), iar lichidul extras este necesar pentru analize.
- Febra
- Dureri abdominale mari
- Aparitia de tulburari de constienta de cauza neprecizata
Exista complicatii ale scoaterii lichidului de ascita?
Ca in ORICE manevra medicala, si in cazul paracentezei exista posibilitatea aparitiei unor complicatii, indiferent de cine face manevra , starea pacientului, masurile de precautie luate. In toata lumea, aceste complicatii apar cam la un pacienti din o suta (ma refer la pacientii la care se scoate lichid de ascita).
Cele mai frecvente compicatii ale scoaterii ascitei sunt:
1. Sangerare in interiorul abdomenului, la piele sau in peretele abdominal.
2. Perforatia unui organ abdominal, de obicei intestin
3. Infectarea lichidului sau a locului de punctie
4. Scurgere de lichid dupa extragerea acului
5. Hematom de perete abdominal
6. Hipotensiune (scaderea pe moment a tensiunii arteriale) - scurta
7. Durere la locul de punctie (este de scurta durata)
8. Sindrom hepatorenal (aparitia alterarii functiei rinichilor)
Cat de frecvente sunt complicatiile?
Complicatiile sunt rare , sub 1% dintre cazurile punctionate.
Ele pot fi reduse daca se iau in calcul toate situatiile cu risc.
Eu la cateva mii de extrageri de lichid facute de-a lungul carierei, nu am avut nici una dintre complicatiile enumerate, si multi alti medici sunt in aceeasi situatie.
Exista contraindicatii ale paracentezei (extragerea lichidului de ascita)?
Se recomanda precautie sau abtinerea de la extragerea lichidului de ascita in urmatoarele situatii:
1. Boli in care coagularea sangelui este afectata (trombocite<20.000/mmc, INR<2) - se poate produce sangerare
2. Sarcina in luna mare -poate fi intepat uterul
3. Tumori mari abdominale - ce pot fi intepate cu ocazia paracentezei
4. Retentie de urina cu vezica urinara mare -poate fi intepata vezica urinara
5. Ocluzie intestinala -pot fi intepate intestinele
6. Aderente abddminale de obicei postoperatorii -poate fi intepat un organ din burta, care nu mai este la locul lui
7. Abdomen acut chirurgical - peritonita
Daca se scoate lichid odata intr-o ciroza, trebuie scos mereu dupa aceea?
Nu este adevarat!!
De obicei la un pacient cu ciroza la care se scoate lichid pentru diagnostic, nu mai este nevoie de repetarea manevrei.
Daca se scoate lichid pentru ca este in cantitate prea mare, poate fi necesara scoaterea reptata de lichid, dar, acest lucru NU se datoreaza faptului ca a fost scos lichid prima data. Chiar si in aceasta situatie, frecvent, lichidul nu se scoate decat o perioada de timp, dupa care se elimina cu medicamente.
CONCLUZIA: scoaterea de lichid abdominal la un pacient cu ciroza, nu este obligatoriu urmata de scoaterea repetata de lichid tot restul vietii!!
Este evident ca sunt si pacienti la care este nevoie de extrageri repetate de ascita, uneori pe tot parcursul vietii, dar aceasta nu este o regula in ciroza hepatica.
Extragerea lichidului de ascita la un pacient cu ciroza, poate agrava evolutia bolii de ficat?
Uneori, rar, extragerea de lichid poate fi urmata de alterarea functiei rinichilor, sau exista riscul de aparitie a encefalopatiei hepatice (coma din cauza bolii de ficat).
Acest risc trebuie evaluat de medic avand cazul in fata, si se pot lua masuri de precautie care sa diminueze riscul complicatiilor.
Deseori, bolnavii sunt diagnosticati cu ciroza, cand deja au ascita.
Daca pacientul nu a avut ascita la diagnosticul bolii, aparitia ascitei poate creea o problema psihologica, pacientul avand impresia ca boala s-a agravat foarte mult si urmeaza decesul. Lucrurile nu stau chiar asa. Am avut nenumarati pacienti pe care i-am diagnosticat cu ciroza cu lichid din momentul diagnosticului, care cu tratament si regim au scapat de lichid, si unii dintre ei, dupa multi ani, nu au mai facut lichid si evolutia generala a bolii a fost favorabila.
De ce se formeaza lichidul in ciroza hepatica?
Cauzele formarii ascitei in ciroza sunt numeroase:
1. Scaderea sintezei albuminei de catre ficat
2. Scaderea consumului de proteine de bolnavul cu ciroza
3. Dilatarea vaselor di nabdomen, datorita impiedicarii scurgerii sangelui de nodulii cirotici din ficat
4. Modificarea metabolismului hepatica al unor hormoni, cu retinerea apei in corp
Cum poti banui ca a aparut ascita (lichidul in burta)?
Pacientul cu ciroza are unele modificari care pot sugera aparitia ascitei:
1. Scaderea cantitatii de urina eliminate
2. Marirea in volum a abdomenului
3. Scaderea poftei de mancare prin senzatia permanenta de satul
4. Aparitia de edeme ale membrelor inferioare (umflarea gambelor).
5. Dificultate in respiratie cu oboseala la efort sau in pozitia culcat
Cum se pune diagnosticul de ascita in ciroza hepatica?
Diagnosticul de ascita la un pacient ucu ciroza este simplu, putandu-se pune pe baza mai multor elemente:
1. Percutia abdomenului de catre medic
2. Ecografia abdominala
3. Scoaterea lichidului cu acul
De obicei, nu este nevoie de scoaterea lichidului pentru a se pune diagnosticul de ascita.
Ce complicatii pot sa apara in ciroza din cauza ascitei?
Existenta ascitei poate predispune pacientul la aparitia unor complicatii printre care:
1. Peritonita bacteriana spontana = infectarea lichidului abdominal
2. Hernia ombilicala
3. Hernii in alte zona abdominale
4. Scaderea cantitatii de urina eliminata, pana la zero (sindrom hepato-renal)
5. Probleme respiratorii uneori importante
6. Aparitia lichidului in pleura (pleurezie)
Cum se trateaza lichidul din ciroza?
Ascita la pacientul cu ciroza se poate trata prin:
1. Regim alimentar fara sare; daca in ciroza “uscata” pacientul poate sa mance usor sarat, in ciroza “umeda” sarea este interzisa, inclusiv painea normal sarata
2. Medicamente care cresc cantitatea de urina eliminata = diuretice (spironolactona si furosemid in principal)
3. Albumina umana intravenos
4. Plasma umana
5. Solutie de manitol intravenos
6. Paracenteza evacuatorie = scoaterea lichidului cu acul
Care sunt indicatiile extragerii lichidului de ascita in ciroza hepatica:
- Ascita care nu poate fi eliminata prin medicamente (diuretice, albumina, etc)
- Ascita in cantitate mare, care ar putea fi eliminata cu medicamente, dar, datorita cantitatii mari de lichid si starii proaste a pacientului, nu se poate astepta pana la eliminarea lichidului prin urina, deoarece boala de ficat s-ar agrava.
- Ascita in cantitate mica sau medie, dar a carei cauza nu este sigura (ciroza sau boala de inima, cancer, infectie, sangerare, etc), iar lichidul extras este necesar pentru analize.
- Febra
- Dureri abdominale mari
- Aparitia de tulburari de constienta de cauza neprecizata
Exista complicatii ale scoaterii lichidului de ascita?
Ca in ORICE manevra medicala, si in cazul paracentezei exista posibilitatea aparitiei unor complicatii, indiferent de cine face manevra , starea pacientului, masurile de precautie luate. In toata lumea, aceste complicatii apar cam la un pacienti din o suta (ma refer la pacientii la care se scoate lichid de ascita).
Cele mai frecvente compicatii ale scoaterii ascitei sunt:
1. Sangerare in interiorul abdomenului, la piele sau in peretele abdominal.
2. Perforatia unui organ abdominal, de obicei intestin
3. Infectarea lichidului sau a locului de punctie
4. Scurgere de lichid dupa extragerea acului
5. Hematom de perete abdominal
6. Hipotensiune (scaderea pe moment a tensiunii arteriale) - scurta
7. Durere la locul de punctie (este de scurta durata)
8. Sindrom hepatorenal (aparitia alterarii functiei rinichilor)
Cat de frecvente sunt complicatiile?
Complicatiile sunt rare , sub 1% dintre cazurile punctionate.
Ele pot fi reduse daca se iau in calcul toate situatiile cu risc.
Eu la cateva mii de extrageri de lichid facute de-a lungul carierei, nu am avut nici una dintre complicatiile enumerate, si multi alti medici sunt in aceeasi situatie.
Exista contraindicatii ale paracentezei (extragerea lichidului de ascita)?
Se recomanda precautie sau abtinerea de la extragerea lichidului de ascita in urmatoarele situatii:
1. Boli in care coagularea sangelui este afectata (trombocite<20.000/mmc, INR<2) - se poate produce sangerare
2. Sarcina in luna mare -poate fi intepat uterul
3. Tumori mari abdominale - ce pot fi intepate cu ocazia paracentezei
4. Retentie de urina cu vezica urinara mare -poate fi intepata vezica urinara
5. Ocluzie intestinala -pot fi intepate intestinele
6. Aderente abddminale de obicei postoperatorii -poate fi intepat un organ din burta, care nu mai este la locul lui
7. Abdomen acut chirurgical - peritonita
Daca se scoate lichid odata intr-o ciroza, trebuie scos mereu dupa aceea?
Nu este adevarat!!
De obicei la un pacient cu ciroza la care se scoate lichid pentru diagnostic, nu mai este nevoie de repetarea manevrei.
Daca se scoate lichid pentru ca este in cantitate prea mare, poate fi necesara scoaterea reptata de lichid, dar, acest lucru NU se datoreaza faptului ca a fost scos lichid prima data. Chiar si in aceasta situatie, frecvent, lichidul nu se scoate decat o perioada de timp, dupa care se elimina cu medicamente.
CONCLUZIA: scoaterea de lichid abdominal la un pacient cu ciroza, nu este obligatoriu urmata de scoaterea repetata de lichid tot restul vietii!!
Este evident ca sunt si pacienti la care este nevoie de extrageri repetate de ascita, uneori pe tot parcursul vietii, dar aceasta nu este o regula in ciroza hepatica.
Extragerea lichidului de ascita la un pacient cu ciroza, poate agrava evolutia bolii de ficat?
Uneori, rar, extragerea de lichid poate fi urmata de alterarea functiei rinichilor, sau exista riscul de aparitie a encefalopatiei hepatice (coma din cauza bolii de ficat).
Acest risc trebuie evaluat de medic avand cazul in fata, si se pot lua masuri de precautie care sa diminueze riscul complicatiilor.
Cancerul de stomac
Cancerul de stomac este un cancer frecvent si grav, care se dezvolta din celulele glandelor ce captusesc peretele intern al stomacului (mucoasa). Cancerul de stomac mai este cunoscut si sub numele de adenocarcinom de stomac. El se afla pe locul doi in lume in topul cancerelor, imediat dupa cancerul bronho-pulmonar.
Cancerul de stomac este mai frecvent la 50-70 de ani, si afecteaza de doua ori mai multi barbati decat femei.
Factorii de risc
Factorii ce favorizeaza aparitia cancerului de stomac sunt numerosi:
alimentari: consum mare de alimente sarate si afumate (saramuri), fainoase;
toxici: asociere prelungita de alcool si tutun;
infectiosi: prezenta in stomac a unei bacterii denumite Helicobacter pylori;
slaba aciditate a stomacului;
ulcer gastric: chiar tratat si cicatrizat, controalele regulate sunt necesare;
gastrite.
Cancerul de stomac Manifestarile fizice ale cancerului de stomac sunt numeroase si inselatoare. Durerea de stomac este frecventa si seamana cu cea din cazul ulcerului. Adesea, se observa o alterare a starii generale: oboseala majora, pierderea apetitului, scadere in greutate.
Alte semne sunt mai putin evocatoare: dezgust de carne, febra prelungita, voma. Prin urmare, diagnosticul nu poate fi stabilit adesea decat in faze avansate, uneori chiar in stadiul aparitiei complicatiilor: voma cu sange, fecale negre, flebita sau metastaze (la ficat).
Diagnostic
In toate aceste situatii, este recomandata endoscopia la stomac, iar biopsia (sub anestezie locala sau generala) este singurul examen ce poate confirma sau exclude diagnosticul de cancer de stomac.
Tratamentul cancerului de stomac
Tratamentul cancerului de stomac este, inainte de orice, preventiv: renuntarea la fumat si consumul moderat de alcool reduc puternic riscul. De asemenea, trebuie sa reducem consumul de sare si de alimente sarate, si sa mancam mai multe fructe si legume.
Odata boala instalata, chirurgia este singurul tratament cu potential curativ. Extirparea stomacului (gastrectomie) poate fi partiala sau totala. In functie de riscul de raspandire in organism (metastaze), pot fi folosite chimioterapia si radioterapia, marindu-se astfel durata de viata a bolnavului.
Cancerul de stomac este mai frecvent la 50-70 de ani, si afecteaza de doua ori mai multi barbati decat femei.
Factorii de risc
Factorii ce favorizeaza aparitia cancerului de stomac sunt numerosi:
Simptome
Cancerul de stomac Manifestarile fizice ale cancerului de stomac sunt numeroase si inselatoare. Durerea de stomac este frecventa si seamana cu cea din cazul ulcerului. Adesea, se observa o alterare a starii generale: oboseala majora, pierderea apetitului, scadere in greutate.
Alte semne sunt mai putin evocatoare: dezgust de carne, febra prelungita, voma. Prin urmare, diagnosticul nu poate fi stabilit adesea decat in faze avansate, uneori chiar in stadiul aparitiei complicatiilor: voma cu sange, fecale negre, flebita sau metastaze (la ficat).
Diagnostic
In toate aceste situatii, este recomandata endoscopia la stomac, iar biopsia (sub anestezie locala sau generala) este singurul examen ce poate confirma sau exclude diagnosticul de cancer de stomac.
Tratamentul cancerului de stomac
Tratamentul cancerului de stomac este, inainte de orice, preventiv: renuntarea la fumat si consumul moderat de alcool reduc puternic riscul. De asemenea, trebuie sa reducem consumul de sare si de alimente sarate, si sa mancam mai multe fructe si legume.
Odata boala instalata, chirurgia este singurul tratament cu potential curativ. Extirparea stomacului (gastrectomie) poate fi partiala sau totala. In functie de riscul de raspandire in organism (metastaze), pot fi folosite chimioterapia si radioterapia, marindu-se astfel durata de viata a bolnavului.
miercuri, 28 aprilie 2010
Cancerul de prostata
Un organ mic, cu pozitie strategica
Prostata este un organ musculo-glandular, asezat imediat sub vezica urinara, in loja prostatica, inconjurind ca un manson prima portiune a uretrei. Prostata are forma unei castane, cu virful in jos si baza spre vezica urinara. Fata dorsala a prostatei vine in raport cu rectul, fiind astfel posibila palparea ei prin anus. La un barbat de 20-25 de ani, prostata are o lungime de 4-4,5 centimetri, o latime de 3-5 centimetri si o greutate de aproximativ 20 de grame, ea avind un diametru de circa 38 de milimetri.
Afectiuni ale prostatei
Prostata este un organ delicat si destul de capricios, ce necesita multa grija, lucru neglijat de majoritatea barbatilor. Prostatita este o infectie a prostatei ce survine in special la barbatii tineri.Adenomul de prostata este o tumoare benigna, cunoscuta si sub numele de hipertrofie prostatica sau adenom periuretral. Cancerul de prostata, frecvent la barbatii de peste 50 de ani, ocupa un loc important in patologia urologica. El are o evolutie clinica lenta, insidioasa, fara manifestari imediate, net sesizabile, fiind de cele mai multe ori descoperit intimplator, in cadrul unui examen clinic general.
Epidemiologie
Ca frecventa, cancerul de prostata se afla pe locul trei la barbati, dupa cancerul pulmonar si cel gastric, constituind a patra cauza de deces prin cancer. Distributia pe glob arata o crestere importanta, in special in tarile nordice: Suedia, Norvegia, Danemarca si Finlanda si in cel occidentale. In Statele Unite, de exemplu, in ultimii cinci ani, numarul de cazuri de cancer de prostata s-a dublat, iar in Franta, peste 25.000 de barbati sint atinsi anual de aceasta boala. Cancerul de prostata este mai rar in Europa de Est si foarte rar in Asia. Ca si in cazul cancerului de sin la femei, riscurile cresc odata cu virsta, de aceea, un examen medical atent, este recomandat la barbatii de peste 50 de ani, in special la cei cu antecedente familiale.
Factorii de risc
-Virsta este, fara indoiala, principalul factor de risc. Aproape 3/4¾din cancerele de prostata sint diagnosticate la barbatii de peste 65 de ani. -Antecedente familiale. Studiile demonstreaza o crestere de 2 pina la 5 ori ale riscului, la barbatii cu antecedente familiale, fata de cei fara antecedente familiale. In prezent, echipe specializate sint in cautarea genei responsabile de generarea de tumori prostatice (in anul 1999 a fost identificata gena HPC 1, de catre echipele de cercetatori americani si suedezi), cercetarile fiind in progres.
-Factori endocrini: circa 80 la suta din cancerele de prostata sint hormonodependente.
-Adenomul de prostata, desi este o leziune benigna, este considerat o leziune de granita (15 la suta pot genera un cancer prostatic).
-Vasectomia, ca metoda contraceptiva, poate duce la hipertrofia prostatei, crescand astfel riscul de cancer.
-Factorul alimentar. S-a constatat ca un regim alimentar ce contine materii grase (in special grasimi animale), poate favoriza aparitia cancerului de prostata. Cancerul apare mai rar la vegetarieni si are o frecventa mare la cei cu alimentatie bogata in proteine si dulciuri, asociate cu alcool si tutun. In acelasi timp, cei care consuma peste sint de 2-3 ori mai putin expusi riscului de cancer de prostata,decit cei care nu consuma peste deloc, sau consuma in cantitati foarte mici. Cunoscuta revista suedeza „The Lancet” a publicat rezultatele cercetarilor sale, efectuate in decurs de 30 de ani pe un lot de 6.272 de suedezi, dintre 466 au fost diagnosticati cu cancer de prostata. Studii recente, desi controversate, arata de asemenea, ca un regim bogat in calciu, dar sarac in fructoza, creste riscul aparitiei cancerului de prostata.
- Activitatea sexuala excesiva si cu partenere multiple cresc riscul de cancer prostatic
- Infectii specifice si nespecifice: prostatita incorect tratata, infectii virale (herpes si papilom).
Depistarea cancerului
Asa cum am aratat mai sus, cancerul de prostata are o evolutie clinica lenta si fara manifestari imediate si sesizabile. De aceea este foarte important, ca de la 50 de ani, barbatii sa mearga o data pe an la medic, pentru un tuseu rectal. Acesta poate fi facut de orice medic, indiferent de specialitate. In afara de tuseul rectal, in cazul in care exista suspiciunea unui cancer, trebuie facuta si o biopsie, precum si analiza singelui, care permite dozarea unei substante numita antigen specific al prostatei - Prostate Specific Antigen (PSA). In cazul in care in familie exista antecedente, este bine ca acest examen sa fie facut, incepind de la 40 de ani.
Tablou clinic
Manifestarile clinice ale cancerului de prostata sint diferite, in functie de stadiul bolii. Initial exista o perioada asimptomatica indelungata in care diagnosticul se poate stabili ocazional in timpul unui tuseu rectal de rutina. Se evidentiaza un nodul tumoral dur, localizat intr-un lob sau o zona mai putin densa fata de restul glandei, impunind efectuarea unei biopsii. Urmeaza apoi perioada simptomatica ce include disurie, polachiurie, uneori hematurie, dureri hipogastrice, hemospermie, erectii dureroase (priapism). Coexistenta unui carcinom de prostata cu un adenom face diagnosticul dificil, mai ales in cazul unui adenom cunoscut, dar agravarea fenomenelor obstructive genereaza suspiciunea aparitiei unui cancer de prostata. Durerea perineala poate fi prezenta in invazia uretrei, sau poate fi localizata hipogastric in formele cu extensie locala. Initial, aceasta poate fi moderata, sub forma de jena perineala, care creste in intensitate, pe masura ce procesul tumoral se extinde dincolo de capsula.
Intr-un stadiu mai avansat, in lipsa tratamentului, sint prezente manifestarile clinice anterioare insotite de manifestari datorate metastazelor la distanta: retentie acuta de urina, dureri pelvine si dureri osoase, care trebuie diferentiate de durerile reumatice.
Diagnosticul pozitiv este sugerat de factorii de risc, simptomatologie, si este sustinut de examenul local si paraclinic si confirmat de biopsie cu examen histopatologic.
Examene de laborator
Determinarea markerilor tumorali este importanta pentru diagnostic si pentru urmarirea raspunsului la tratament. Principalii markeri folositi sint: antigenul specific prostatic (PSA) si fosfataza acida prostatica.
PSA este o glicoproteina secretata de celulele epiteliale prostatice, fiind specifica tesutului prostatic. Ea nu este specifica exclusiv pentru cancerul de prostata, nivele crescute aparind si in adenomul de prostata sau prostatitele acute bacteriene. PSA este util pentru evaluarea raspunsului la tratament si are o mare valoare in urmarirea pacientilor iradiati. Fosfataza acida prostatica se utilizeaza impreuna cu PSA in diagnosticul cancerului de prostata si monitorizarea raspunsului la tratament. Biopsia prostatica este folosita pentru diagnosticul histologic al tumorii.
Tratament
Adenonocarcinomul de prosata este tumora maligna cea mai frecventa la barbati, maladia plasindu-se pe locul al treilea in ceea ce priveste decesul. Gratie depistarii precoce si unui tratament adecvat, maladia poate fi eficient combatuta astazi. In caz de cancer avansat, tratamentul indicat este cel hormonal sau radio-hormonal (se combina tratamentul hormonal cu radioterapia). In cazul cancerului cu metastaze, tratamentul hormonal este asociat cu chimioterapia). In cazul in care tumora este localizata la nivel de prostata (stadiul T1 si T2), tratamentul de referinta este cel chirurgical, asociat cu radioterapia. Tumorile T4 trebuie tratate initial prin chimioterapie si hormonoterapie, iradierea fiind utila in controlul tumoral local sau al metastazelor la distanta. Ca paliativ, se pot utiliza diverse proceduri chirurgical.
Cind se face interventa chirurgicala
In momentul in care diagnosticul este pus, se pune problema desigur, a tratamentului. Desi cancerul de prostata are reputatia de a evolua lent, in realitate, viteza sa de evolutie este adesea imprevizibila. Cel mai des, cancerul de prostata este descoperit intre 60 si 70 de ani. La aceasta virsta, evolutia cancerului poate avea un impact direct asupra perantei de viata a bolnavului, dar un tratament este, oricum, indispensabil. In cazul in care cancerul este descoperit la o virsta de peste 80 de ani, se vor estime beneficile unei operatii, in functie de viteza evolutiei cancerului.
Ultrasunete focalizate
Tratamentul de referinta al cancerului de prostata propune, in prezent, doua alternative: cea chrurgicala si radioterapia externa. Printre noile tehnici se numara insa tratametul cu ultrasunete focalizate de intensitate inalta (HIFU), foarte promitator in prezent. Proiectul de cercetare a fost initiat in anul 1989 la Lyon, prin colaborarea cu Institutul National de Sanatate si Cercetare Medicala, Seviciul de urologie de la Spitalul „Edouard Herriot” si Societatea EDAB Tehnomed, iar aparatul Ablatherm a fost omologat pe plan european, in ianuarie 2000. In prezent, Food and Drog Administration (FDA) si-a dat acordul pentru realizarea unui studiu in mai multe centre din SUA, in vederea utilizarii acestui tratament la pacientii cu esec in radioterapia externa.
Prostata este un organ musculo-glandular, asezat imediat sub vezica urinara, in loja prostatica, inconjurind ca un manson prima portiune a uretrei. Prostata are forma unei castane, cu virful in jos si baza spre vezica urinara. Fata dorsala a prostatei vine in raport cu rectul, fiind astfel posibila palparea ei prin anus. La un barbat de 20-25 de ani, prostata are o lungime de 4-4,5 centimetri, o latime de 3-5 centimetri si o greutate de aproximativ 20 de grame, ea avind un diametru de circa 38 de milimetri.
Afectiuni ale prostatei
Prostata este un organ delicat si destul de capricios, ce necesita multa grija, lucru neglijat de majoritatea barbatilor. Prostatita este o infectie a prostatei ce survine in special la barbatii tineri.Adenomul de prostata este o tumoare benigna, cunoscuta si sub numele de hipertrofie prostatica sau adenom periuretral. Cancerul de prostata, frecvent la barbatii de peste 50 de ani, ocupa un loc important in patologia urologica. El are o evolutie clinica lenta, insidioasa, fara manifestari imediate, net sesizabile, fiind de cele mai multe ori descoperit intimplator, in cadrul unui examen clinic general.
Epidemiologie
Ca frecventa, cancerul de prostata se afla pe locul trei la barbati, dupa cancerul pulmonar si cel gastric, constituind a patra cauza de deces prin cancer. Distributia pe glob arata o crestere importanta, in special in tarile nordice: Suedia, Norvegia, Danemarca si Finlanda si in cel occidentale. In Statele Unite, de exemplu, in ultimii cinci ani, numarul de cazuri de cancer de prostata s-a dublat, iar in Franta, peste 25.000 de barbati sint atinsi anual de aceasta boala. Cancerul de prostata este mai rar in Europa de Est si foarte rar in Asia. Ca si in cazul cancerului de sin la femei, riscurile cresc odata cu virsta, de aceea, un examen medical atent, este recomandat la barbatii de peste 50 de ani, in special la cei cu antecedente familiale.
Factorii de risc
-Virsta este, fara indoiala, principalul factor de risc. Aproape 3/4¾din cancerele de prostata sint diagnosticate la barbatii de peste 65 de ani. -Antecedente familiale. Studiile demonstreaza o crestere de 2 pina la 5 ori ale riscului, la barbatii cu antecedente familiale, fata de cei fara antecedente familiale. In prezent, echipe specializate sint in cautarea genei responsabile de generarea de tumori prostatice (in anul 1999 a fost identificata gena HPC 1, de catre echipele de cercetatori americani si suedezi), cercetarile fiind in progres.
-Factori endocrini: circa 80 la suta din cancerele de prostata sint hormonodependente.
-Adenomul de prostata, desi este o leziune benigna, este considerat o leziune de granita (15 la suta pot genera un cancer prostatic).
-Vasectomia, ca metoda contraceptiva, poate duce la hipertrofia prostatei, crescand astfel riscul de cancer.
-Factorul alimentar. S-a constatat ca un regim alimentar ce contine materii grase (in special grasimi animale), poate favoriza aparitia cancerului de prostata. Cancerul apare mai rar la vegetarieni si are o frecventa mare la cei cu alimentatie bogata in proteine si dulciuri, asociate cu alcool si tutun. In acelasi timp, cei care consuma peste sint de 2-3 ori mai putin expusi riscului de cancer de prostata,decit cei care nu consuma peste deloc, sau consuma in cantitati foarte mici. Cunoscuta revista suedeza „The Lancet” a publicat rezultatele cercetarilor sale, efectuate in decurs de 30 de ani pe un lot de 6.272 de suedezi, dintre 466 au fost diagnosticati cu cancer de prostata. Studii recente, desi controversate, arata de asemenea, ca un regim bogat in calciu, dar sarac in fructoza, creste riscul aparitiei cancerului de prostata.
- Activitatea sexuala excesiva si cu partenere multiple cresc riscul de cancer prostatic
- Infectii specifice si nespecifice: prostatita incorect tratata, infectii virale (herpes si papilom).
Depistarea cancerului
Asa cum am aratat mai sus, cancerul de prostata are o evolutie clinica lenta si fara manifestari imediate si sesizabile. De aceea este foarte important, ca de la 50 de ani, barbatii sa mearga o data pe an la medic, pentru un tuseu rectal. Acesta poate fi facut de orice medic, indiferent de specialitate. In afara de tuseul rectal, in cazul in care exista suspiciunea unui cancer, trebuie facuta si o biopsie, precum si analiza singelui, care permite dozarea unei substante numita antigen specific al prostatei - Prostate Specific Antigen (PSA). In cazul in care in familie exista antecedente, este bine ca acest examen sa fie facut, incepind de la 40 de ani.
Tablou clinic
Manifestarile clinice ale cancerului de prostata sint diferite, in functie de stadiul bolii. Initial exista o perioada asimptomatica indelungata in care diagnosticul se poate stabili ocazional in timpul unui tuseu rectal de rutina. Se evidentiaza un nodul tumoral dur, localizat intr-un lob sau o zona mai putin densa fata de restul glandei, impunind efectuarea unei biopsii. Urmeaza apoi perioada simptomatica ce include disurie, polachiurie, uneori hematurie, dureri hipogastrice, hemospermie, erectii dureroase (priapism). Coexistenta unui carcinom de prostata cu un adenom face diagnosticul dificil, mai ales in cazul unui adenom cunoscut, dar agravarea fenomenelor obstructive genereaza suspiciunea aparitiei unui cancer de prostata. Durerea perineala poate fi prezenta in invazia uretrei, sau poate fi localizata hipogastric in formele cu extensie locala. Initial, aceasta poate fi moderata, sub forma de jena perineala, care creste in intensitate, pe masura ce procesul tumoral se extinde dincolo de capsula.
Intr-un stadiu mai avansat, in lipsa tratamentului, sint prezente manifestarile clinice anterioare insotite de manifestari datorate metastazelor la distanta: retentie acuta de urina, dureri pelvine si dureri osoase, care trebuie diferentiate de durerile reumatice.
Diagnosticul pozitiv este sugerat de factorii de risc, simptomatologie, si este sustinut de examenul local si paraclinic si confirmat de biopsie cu examen histopatologic.
Examene de laborator
Determinarea markerilor tumorali este importanta pentru diagnostic si pentru urmarirea raspunsului la tratament. Principalii markeri folositi sint: antigenul specific prostatic (PSA) si fosfataza acida prostatica.
PSA este o glicoproteina secretata de celulele epiteliale prostatice, fiind specifica tesutului prostatic. Ea nu este specifica exclusiv pentru cancerul de prostata, nivele crescute aparind si in adenomul de prostata sau prostatitele acute bacteriene. PSA este util pentru evaluarea raspunsului la tratament si are o mare valoare in urmarirea pacientilor iradiati. Fosfataza acida prostatica se utilizeaza impreuna cu PSA in diagnosticul cancerului de prostata si monitorizarea raspunsului la tratament. Biopsia prostatica este folosita pentru diagnosticul histologic al tumorii.
Tratament
Adenonocarcinomul de prosata este tumora maligna cea mai frecventa la barbati, maladia plasindu-se pe locul al treilea in ceea ce priveste decesul. Gratie depistarii precoce si unui tratament adecvat, maladia poate fi eficient combatuta astazi. In caz de cancer avansat, tratamentul indicat este cel hormonal sau radio-hormonal (se combina tratamentul hormonal cu radioterapia). In cazul cancerului cu metastaze, tratamentul hormonal este asociat cu chimioterapia). In cazul in care tumora este localizata la nivel de prostata (stadiul T1 si T2), tratamentul de referinta este cel chirurgical, asociat cu radioterapia. Tumorile T4 trebuie tratate initial prin chimioterapie si hormonoterapie, iradierea fiind utila in controlul tumoral local sau al metastazelor la distanta. Ca paliativ, se pot utiliza diverse proceduri chirurgical.
Cind se face interventa chirurgicala
In momentul in care diagnosticul este pus, se pune problema desigur, a tratamentului. Desi cancerul de prostata are reputatia de a evolua lent, in realitate, viteza sa de evolutie este adesea imprevizibila. Cel mai des, cancerul de prostata este descoperit intre 60 si 70 de ani. La aceasta virsta, evolutia cancerului poate avea un impact direct asupra perantei de viata a bolnavului, dar un tratament este, oricum, indispensabil. In cazul in care cancerul este descoperit la o virsta de peste 80 de ani, se vor estime beneficile unei operatii, in functie de viteza evolutiei cancerului.
Ultrasunete focalizate
Tratamentul de referinta al cancerului de prostata propune, in prezent, doua alternative: cea chrurgicala si radioterapia externa. Printre noile tehnici se numara insa tratametul cu ultrasunete focalizate de intensitate inalta (HIFU), foarte promitator in prezent. Proiectul de cercetare a fost initiat in anul 1989 la Lyon, prin colaborarea cu Institutul National de Sanatate si Cercetare Medicala, Seviciul de urologie de la Spitalul „Edouard Herriot” si Societatea EDAB Tehnomed, iar aparatul Ablatherm a fost omologat pe plan european, in ianuarie 2000. In prezent, Food and Drog Administration (FDA) si-a dat acordul pentru realizarea unui studiu in mai multe centre din SUA, in vederea utilizarii acestui tratament la pacientii cu esec in radioterapia externa.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Postări
